Experiența investitorilor pentru încredere în Moldova
FIA Investor Trust Platform
Asociația Investitorilor Străini (FIA)
Comunicare strategică · Comunicare cu investitorii · Relații cu părțile interesate · Evenimente de business · Comunicare și vizibilitate
PARC Communications colaborează cu FIA de peste 20 de ani și, în cadrul proiectelor asociației, interacționează constant cu companiile membre, valorificând experiența, pozițiile și implicarea acestora în inițiativele de comunicare ale FIA.
Obiectiv: Crearea, în cadrul Moldova Business Week, a unui format de comunicare destinat potențialilor investitori străini, construit pe experiența practică a companiilor care activează deja în Republica Moldova.
Soluția
PARC Communications a dezvoltat conceptul FIA Investor Trust Platform – Trust Built on Experience.
Proiectul a fost construit în jurul dialogului direct dintre investitorii deja prezenți pe piață și cei care analizează posibilitatea de a investi în Republica Moldova. Companiile membre FIA au împărtășit experiența lor de activitate, deciziile investiționale, provocările întâlnite în practică și abordările care pot fi relevante pentru noii investitori.
Platforma a inclus trei formate:
-
FIA Executive Business Lunch – Intervenții practice ale liderilor de companii și dialog direct cu potențialii investitori;
-
Moldova’s Agri-Food Market in Practice – o perspectivă directă asupra lanțurilor de producție, investițiilor și condițiilor de operare din sectorul agroalimentar;
-
Moldova’s Energy and Critical Infrastructure in Practice – o perspectivă practică asupra infrastructurii, rezilienței și condițiilor operaționale relevante pentru mediul de afaceri.
-
Rolul: PARC Communications a dezvoltat conceptul și poziționarea proiectului, identitatea vizuală, structura de conținut și formatele de interacțiune:
-
a definit temele și logica intervențiilor companiilor;
-
a lucrat cu speakerii asupra mesajelor, argumentelor și structurii prezentărilor;
-
a dezvoltat materialele vizuale și formatele de prezentare;
-
a elaborat scenariile evenimentelor și structura discuțiilor;
-
a coordonat comunicarea dintre FIA, companiile participante și partenerii proiectului.
O componentă importantă a proiectului a fost promovarea publică a platformei și a poziționării acesteia. PARC Communications a asigurat comunicarea în mass-media și pe rețelele sociale prin articole, carduri dedicate companiilor, materiale foto și video, precum și conținut realizat în baza rezultatelor celor trei evenimente.
Rezultate
În proiect au fost implicate 22 de companii membre FIA și 18 speakeri din mediul corporativ. La cele trei formate ale platformei au participat peste 50 de potențiali investitori invitați de către Agenția de Investiții în cadrul Moldova Business Week 2026.
Comunicarea proiectului a inclus 7 publicații în presa online și 16 materiale pentru rețelele sociale, inclusiv carduri dedicate companiilor și materiale video.
FIA Investor Trust Platform a devenit un nou format de comunicare cu potențialii investitori, reunind dialogul B2B direct, experiența practică a companiilor care activează deja în Republica Moldova și prezentarea publică a acestei experiențe.
Proiectul a integrat comunicarea cu investitorii, interacțiunea cu investitorii străini și părțile interesate, pregătirea speakerilor din companii, comunicarea vizuală, dezvoltarea conținutului pentru evenimente de business și comunicarea integrată în mass-media și pe rețelele sociale.








